Enzo Ferrari - Povestea omului din spatele Ferrari
Enzo Ferrari a creat un imperiu auto care a dominat competițiile de curse din a doua jumătate a secolului XX, cu mașinile sale câștigând peste 5.000 de curse și obținând 25 de titluri mondiale între 1948 și 1988. De fapt, povestea acestui vizionar italian începe cu mult înainte, când s-a născut în Modena pe 18 februarie 1898. În acest articol, vom explora viața extraordinară a omului care a transformat industria automobilelor de curse și de lux.
Deși astăzi numele enzo ferari (cum este uneori ortografiat greșit) este sinonim cu excelența în domeniul auto, drumul său spre succes nu a fost lipsit de provocări. Viața sa a fost marcată și de tragedii personale, inclusiv pierderea fiului său, Alfredo Ferrari. Cu toate acestea, determinarea sa a făcut ca prima mașină concepută și construită în întregime sub numele Ferrari - modelul 125 S - să fie finalizată abia în 1947, dând naștere unei dinastii care continuă să fascineze lumea întreagă.
Copilăria și începuturile lui Enzo Ferrari
Viața lui Enzo a început într-o familie modestă din Modena, fiind al doilea copil al lui Alfredo Ferrari și Adalgisa Bisbini. Familia locuia lângă un mic atelier mecanic fondat de tatăl său, care lucra pentru căile ferate locale. Deși certificatul său de naștere menționează data de 20 februarie 1898, există relatări că s-ar fi născut de fapt pe 18 februarie, însă din cauza unei furtuni de zăpadă, tatăl său nu a putut înregistra nașterea imediat.
Primul contact cu motorsportul
Copilăria lui Enzo a fost marcată de educație formală limitată. Spre deosebire de fratele său mai mare, el prefera să lucreze în atelierul tatălui său, participând chiar la construcția unui acoperiș la stația Giulianova în 1914.
Momentul care i-a schimbat viața s-a petrecut când avea doar 10 ani. În 1908, tatăl său l-a dus să asiste la o cursă de automobile pe circuitul din Bologna, unde a fost martorul victoriei lui Felice Nazzaro. Acest eveniment l-a impresionat profund pe tânărul Enzo, inspirându-l să devină pilot de curse. Înainte de acest moment definitoriu, el visase să devină cântăreț de operetă, jurnalist sportiv sau pilot.
Pierderea tatălui și fratelui
În 1916, viața lui Enzo a fost zdruncinată de o dublă tragedie când atât tatăl său, cât și fratele său mai mare, Alfredo Junior (cunoscut în familie ca Dino), au murit în urma unei epidemii de gripă care a afectat Italia. Aceste pierderi devastatoare au dus la prăbușirea afacerii familiale.
Fiind nevoit să-și asume rolul de cap al familiei la o vârstă fragedă, Enzo și-a întrerupt studiile și a găsit de lucru ca instructor la atelierul pompierilor din Modena. Acest moment tragic l-a forțat să renunțe la visurile sale inițiale și să se maturizeze rapid.
Experiența în armată și primele locuri de muncă
În 1917, Enzo s-a înrolat în armata italiană, servind în Regimentul 3 Artilerie de Munte. Însă experiența sa militară a fost de scurtă durată. În timpul pandemiei de gripă din 1918, a devenit grav bolnav, fiind la rândul său aproape răpus de aceeași boală care îi luase tatăl și fratele. În urma acestei îmbolnăviri severe și după două operații, a fost lăsat la vatră.
După recuperare, Enzo s-a îndreptat spre Torino, unde și-a dorit să lucreze pentru FIAT. Cu toate acestea, aplicația sa a fost respinsă de directorul de personal Diego Soria. În loc să se descurajeze, a găsit un loc de muncă ca tester pentru o mică companie care producea automobile "Torpedo".
În 1919, s-a mutat la Milano și a început să lucreze pentru C.M.N. (Costruzioni Meccaniche Nazionali), inițial ca șofer de teste și ulterior ca pilot de curse. Debutul său în curse a avut loc pe 5 octombrie 1919, într-o competiție de deal de la Parma la Poggio di Berceto, unde a terminat pe locul patru.
Deși era un șofer bun, mulți spun că nu era unul excelent, Ferrari câștigând doar 13 din cele 47 de curse la care a participat. Se spune că acest lucru se datora faptului că îi păsa prea mult de mașinile de sport pe care le conducea - nu putea să-și permită să distrugă un motor doar pentru a câștiga o cursă.
Cariera sa în curse a luat cu adevărat avânt în 1920, când a semnat un contract cu Alfa Romeo. După debutul său pentru marca italiană în cursa Targa Florio din Sicilia, Enzo a obținut o victorie imediată, terminând primul în categoria sa și al doilea în clasamentul general.
Scuderia Ferrari și despărțirea de Alfa Romeo
După succesul său ca pilot pentru Alfa Romeo, dorința lui Enzo Ferrari de a forma o echipă proprie de curse a prins contur. Această ambiție urma să schimbe pentru totdeauna istoria automobilismului sportiv.
Fondarea Scuderiei Ferrari în 1929
Pe 16 noiembrie 1929, în birourile notarului Alberto Della Fontana din Modena, s-a născut oficial Scuderia Ferrari. Ideea acestei echipe a prins viață cu o lună înainte, pe 12 octombrie, când Ferrari a participat la celebrarea unui record mondial de viteză stabilit la Cremona de Baconin Borzacchini. Cu un capital inițial de 200.000 de lire italiene, compania a fost înființată cu scopul clar de "a achiziționa mașini de curse de marca Alfa Romeo și de a participa cu acestea la cursele înscrise în calendarul național".
Fondatorii Scuderiei includeau:
- Enzo Ferrari, deținând 50 din cele 200 de acțiuni
- Mario Tadini, care a devenit președintele companiei
- Alfredo și Augusto Caniato, moștenitori ai unei afaceri textile
- Ferruccio Testi
De asemenea, Alfa Romeo și Pirelli au făcut parte din această inițiativă. Inițial, scopul Scuderiei era să permită proprietarilor-piloți să participe la curse, dar curând a evoluat, extinzându-se și în domeniul motocicletelor.
Ultima cursă ca pilot
Deși talentul său de manager devenea tot mai evident, Enzo Ferrari continua să participe personal la curse. Totuși, pe 9 august 1931, a concurat în ultima sa cursă ca pilot, în Circuitul Tre Province, terminând pe locul doi după Nuvolari într-un Alfa Romeo 8C-2300 MM.
Doi factori majori au contribuit la această decizie: nașterea iminentă a fiului său Alfredo (cunoscut ca Dino) pe 19 ianuarie 1932 și responsabilitățile crescânde ca director al Scuderiei. Astfel, la vârsta de 33 de ani, Ferrari și-a agățat definitiv casca și mănușile de pilot, concentrându-se pe dezvoltarea echipei sale.
Conflictul cu Alfa Romeo și înființarea Auto Avio
Relația dintre Scuderia Ferrari și Alfa Romeo s-a intensificat în 1933, când marca italiană, afectată de probleme economice, s-a retras din curse și a transferat responsabilitatea activităților sportive către echipa lui Ferrari. Prin urmare, Scuderia a devenit efectiv departamentul oficial de curse al companiei Alfa Romeo.
În 1937, Alfa Romeo a cumpărat acțiunile Scuderiei Ferrari, iar Enzo a fost numit director sportiv al noii divizii Alfa Corse. Cu toate acestea, independența redusă și relația tensionată cu conducerea Alfa Romeo, în special cu directorul Ugo Gobbato, l-au determinat pe Ferrari să părăsească compania în septembrie 1939.
La plecarea sa, Enzo a semnat un acord care îl împiedica să folosească numele "Ferrari" în asociere cu cursele sau mașinile de curse pentru cel puțin patru ani. După această despărțire, obiectivul său principal a devenit înfrângerea Alfa Romeo cu o mașină construită de el însuși.
Pe 13 septembrie 1939, la doar câteva zile după plecarea de la Alfa Romeo, Enzo Ferrari a înființat Auto Avio Costruzioni (AAC) în Modena, în același sediu unde funcționase fosta Scuderia Ferrari. Inițial, compania producea piese pentru avioane și unelte pentru guvernul italian, specializându-se în producția de mașini hidraulice de rectificare utilizate pentru producerea rulmenților.
Primii pași ai mărcii Ferrari
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, istoria Ferrari a luat o nouă direcție care urma să definească viitorul mărcii pentru totdeauna. Decizia de relocare la Maranello și primele succese ale mașinilor care purtau numele Ferrari au pus bazele legendei care continuă și astăzi.
Mutarea la Maranello
Sub amenințarea bombardamentelor aliate, în 1943, Enzo Ferrari a mutat fabrica Auto Avio Costruzioni din Modena la Maranello. Acest pas nu a fost întâmplător - Enzo deținea deja o casă colonială și mai multe terenuri în zonă. Mai mult, avea nevoie de spațiu suplimentar pentru proiectele sale ambițioase, iar legislația din timpul războiului încuraja amplasarea fabricilor în afara zonelor dens populate.
Deși noua fabrică a fost bombardată de două ori în timpul războiului, Enzo nu s-a descurajat. Documentele arată că procesul de mutare a început în 1942, când a achiziționat terenuri suplimentare lângă proprietățile sale existente și a cerut autorităților din Maranello permisiunea de a construi un hangar metalic prefabricat. Aprobarea a fost acordată pe 4 decembrie 1942 de către magistratul Giuseppe Ferrari Amorotti.
Lansarea modelului 125 S
În 1945, Enzo a adoptat în sfârșit numele "Ferrari" pentru compania sa. În același an, el l-a însărcinat pe Gioacchino Colombo să proiecteze o mașină complet inovatoare care să poată concura cu Alfa Romeo.
Motorul V12 a fost conceput de Colombo cu contribuțiile lui Giuseppe Busso și Luigi Bazzi. Numele "125" se referea la cilindreea unitară - 125 înmulțit cu 12 cilindri rezultând în cilindreea totală de 1.497 cc. Acest motor producea impresionantă putere de 118 CP (87 kW) la 6.800 rpm.
Pe 12 martie 1947, primul motor a răsunat pe drumurile dintre Maranello și Formigine. Două luni mai târziu, pe 11 mai 1947, 125 S - prima mașină care purta oficial emblema Ferrari - și-a făcut debutul pe circuitul din Piacenza cu Franco Cortese la volan. Totuși, cursa s-a încheiat cu o defecțiune a pompei de combustibil, pe care Enzo a numit-o ulterior "un eșec promițător".
Prima victorie în Grand Prix
Acel eșec promițător a durat doar 14 zile. Pe 25 mai 1947, Franco Cortese a condus 125 S spre prima victorie Ferrari la Grand Prix-ul Romei. El a parcurs 40 de tururi pe circuitul Terme di Caracalla, totalizând 137,6 kilometri cu o viteză medie de 88,5 km/h. Acest succes a marcat doar începutul - mașina a obținut șase victorii în 1947, inclusiv o performanță notabilă la Parma cu legendarul Tazio Nuvolari la volan.
Însă prima victorie în Formula 1 a venit mai târziu, pe 14 iulie 1951, când José Froilán González a învins la Silverstone. Acest moment a fost extrem de semnificativ, deoarece pentru prima dată, o mașină Ferrari a învins rivalii de la Alfa Romeo. Când González și Ferrari au lăsat în urmă Alfa 159 și întreaga echipă Alfa, Enzo a mărturisit: "Am plâns de bucurie. Dar amestecate cu acele lacrimi de entuziasm erau lacrimi de durere pentru că în acea zi, m-am gândit: Mi-am ucis mama".
Tragedii personale și profesionale
Anii 1950 au adus nu doar succese pentru compania Ferrari, ci și tragedii care au marcat profund viața lui Enzo. Aceste evenimente au schimbat pentru totdeauna perspectiva fondatorului asupra vieții și a curselor.
Moartea fiului Alfredo Ferrari (Dino)
Pe 30 iunie 1956, Enzo Ferrari a suferit lovitura devastatoare a pierderii fiului său Alfredo, cunoscut ca Dino, la doar 24 de ani. Acesta fusese diagnosticat cu distrofie musculară Duchenne, o boală degenerativă severă. În ciuda bolii, Dino continua să lucreze la un motor V6 de 1,5 litri alături de inginerul Vittorio Jano. După moartea lui, Enzo a numit acest motor "Dino" în onoarea fiului său.
Accidentele tragice ale piloților Ferrari
Tragedia personală a fost urmată de pierderi profesionale. La începutul lui 1957, pilotul Eugenio Castellotti a murit într-un accident în timpul testelor pe circuitul din Modena. În acea perioadă, 60% dintre piloții cu care concurase Piero Taruffi își pierduseră viața în accidente. Deși devastat, Enzo a continuat să își conducă echipa cu determinare.
Criza Mille Miglia și acuzațiile de omor
Pe 12 mai 1957, un accident devastator a marcat sfârșitul cursei Mille Miglia. Pilotul Alfonso de Portago și navigatorul său Edmund Nelson au murit când un pneu al Ferrari 335 S a explodat la 250 km/h lângă Guidizzolo. Tragedia a cauzat moartea a 10 spectatori, inclusiv 5 copii. După trei zile, guvernul italian a interzis toate cursele pe drumurile publice. Enzo Ferrari a fost acuzat de omor prin imprudență, însă cazul a fost respins în 1961.
Ultimii ani și moștenirea lăsată
La sfârșitul anilor '60, dificultățile financiare tot mai mari și provocările de a concura în multiple categorii l-au determinat pe Enzo Ferrari să caute un partener de afaceri. Pe 21 iunie 1969, Fiat a cumpărat 50% din compania Ferrari, cu condiția ca Enzo să păstreze controlul total asupra activităților de curse. Deși relația dintre cele două companii începuse încă din 1950, când Fiat oferise sprijin financiar mărcii din Maranello, acest pas a marcat o nouă eră pentru Ferrari.
Vânzarea către Fiat și retragerea
După acordul cu Fiat, Enzo Ferrari s-a retras din funcția de director general al diviziei de mașini de stradă în 1971. Cu toate acestea, el a continuat să conducă operațiunile echipei de curse până la moartea sa. În 1977, a renunțat și la funcția de președinte al Ferrari, deși a păstrat un pachet de 10% din acțiuni, moștenit ulterior de fiul său, Piero Lardi Ferrari.
Recunoașterea internațională și onorurile primite
Contribuțiile lui Enzo Ferrari au fost recunoscute prin numeroase distincții. A fost numit Cavaliere del Lavoro în 1952, completând onorurile de Cavaliere și Commendatore primite în anii '20. De asemenea, a primit mai multe titluri academice onorifice, inclusiv Premiul Hammarskjöld în 1962, Premiul Columbus în 1965 și Premiul De Gasperi în 1987. După moartea sa, a fost inclus în International Motorsports Hall of Fame (1994) și Automotive Hall of Fame (2000).
Deschiderea muzeelor Ferrari
Moștenirea lui Enzo Ferrari este păstrată în muzeele Ferrari, care oferă vizitatorilor o oportunitate unică de a retrăi istoria mărcii și a fondatorului său. Aceste spații expun mașini de curse și de stradă emblematice, alături de alte obiecte ce ilustrează evoluția companiei.
Enzo Ferrari a murit pe 14 august 1988 la Maranello, la vârsta de 90 de ani, din cauza leucemiei. Ultima mașină la a cărei lansare a asistat a fost Ferrari F40, dedicată realizărilor sale. După moartea sa, echipa Ferrari a continuat să obțină succese remarcabile, câștigând Campionatul Constructorilor în fiecare an din 1999 până în 2004, precum și în 2007 și 2008.
Concluzie
Povestea lui Enzo Ferrari rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai captivante din istoria automobilismului mondial. Drumul său de la un băiat fascinat de cursele auto la fondatorul uneia dintre cele mai prestigioase mărci din lume ilustrează perfect determinarea extraordinară a unui vizionar. Cu siguranță, viața sa nu a fost lipsită de provocări - pierderea tatălui și fratelui în tinerețe, moartea fiului său Dino și numeroasele accidente tragice ale piloților săi l-au marcat profund.
Totuși, aceste tragedii nu i-au zdruncinat hotărârea, ci dimpotrivă, l-au făcut să lupte cu și mai multă ardoare pentru visul său. Prin urmare, Ferrari a transformat fiecare eșec într-o oportunitate de creștere, descriind chiar prima defecțiune a modelului 125 S drept "un eșec promițător".
Practic, Enzo Ferrari nu a fost doar un constructor de automobile, ci și un creator de mituri. Calul cabrat care ornează fiecare mașină Ferrari a devenit între timp un simbol universal al excelenței și pasiunii. Mai mult decât atât, filosofia sa de viață - centrată pe perfecțiune tehnică și spirit competitiv - continuă să ghideze compania și în prezent.
Deși a părăsit această lume în 1988, moștenirea lui Enzo Ferrari trăiește prin fiecare mașină care iese pe porțile fabricii din Maranello. Astăzi, atunci când vedem un Ferrari pe stradă, admirăm nu doar o capodoperă inginerească, ci și manifestarea vizibilă a visului unui om care a refuzat să accepte limitele impuse de alții sau de circumstanțe.
În esență, povestea lui Enzo Ferrari ne amintește că adevăratele legende nu se nasc din confort, ci din lupta constantă de a depăși obstacole aparent imposibile. Astfel, după cum obișnuia să spună chiar el: "Ferrari face parte din visele oamenilor". Iar acest vis, început într-un mic atelier din Modena, continuă să inspire și să fascineze generații întregi de pasionați de automobile din întreaga lume.
Alexandru s-a alăturat echipei BCCH Group Switzerland AG la inceputul anului 2020. Anterior Alexandru a ocupat pozițiile de Director Executiv pentru afacerile grupului din domeniul transportului de persoane și din cel al vânzărilor de autovehicule second hand. Alexandru are o experiență de 10 ani în domeniul managementului vânzărilor și al proiectelor complexe care implică un număr mare de angajați și procese complexe de business engineering.
Categorii
- Leasing auto (16)
- Masini de lux (176)
- Masini second hand (35)
- Modele de masini electrice si hibrid (60)
- Servicii dealer auto (45)
- Sfaturi automobile (323)
Articole recente
Despre noi
Automobile de lux noi si rulate
